Gând

Din copilărie îmi plăceau cărţile. Cărţile cu nume frumoase, de băieţi. Mama îmi spunea că sunt o fetiţă drăguţă foc şi că toţi băieţii vor fi cândva îndrăgostiţi de mine. Mă vor iubi mai mult decât îşi vor iubi viaţa. Eu nu pricepeam prea bine ce vrea ea să spună. De aceea citeam, citeam Winnetouşi Căpitan la 15 ani, şi Copiii căpitanului Grant. Acolo erau băieţii promişi ? Acolo, căci la locul de joacă nu întâlneam decât brotaci insensibili. Apoi a venit Lolita. Apoi Ada sau ardoarea. M-am îndrăgostit de Nabokov... Dar Nabokov murise deja. A fost prima mea mare decepţie. 

De atunci, nu mă mai uit la titluri. Doar la nume. Băieţii nu mai sunt băieţi. S-au maturizat. Sunt bărbaţi. Îi caut. În cărţi. În lume.

Blogul e drumul.