Gând

Din copilărie îmi plăceau cărţile. Cărţile cu nume frumoase, de băieţi. Mama îmi spunea că sunt o fetiţă drăguţă foc şi că toţi băieţii vor fi cândva îndrăgostiţi de mine. Mă vor iubi mai mult decât îşi vor iubi viaţa. Eu nu pricepeam prea bine ce vrea ea să spună. De aceea citeam, citeam Winnetouşi Căpitan la 15 ani, şi Copiii căpitanului Grant. Acolo erau băieţii promişi ? Acolo, căci la locul de joacă nu întâlneam decât brotaci insensibili. Apoi a venit Lolita. Apoi Ada sau ardoarea. M-am îndrăgostit de Nabokov... Dar Nabokov murise deja. A fost prima mea mare decepţie. 

De atunci, nu mă mai uit la titluri. Doar la nume. Băieţii nu mai sunt băieţi. S-au maturizat. Sunt bărbaţi. Îi caut. În cărţi. În lume.

Blogul e drumul.

Poezii - Păpădii

Tu
Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am vazut
Si nu Te-am auzit; dar am stiut
Ca Tu erai Acela... N-am simtit
Nici falfairea hainei; neclintit
Era in casa totul si inecat
In bezna, cand deodata s-a miscat
Ceva, dar n-am stiut: in mine fu
Miscare, sau in juru-mi. Stiu ca Tu
Ai fost Acela. Nu, n-ai stralucit
In slava mare, nici nu Te-ai ivit
Sa-mi dai sa-ti pipai urmele de cuiu.
Dar Te-am simtit si n-as putea sa spuiu,
Cum ai venit si iarasi, cum Te-ai dus.
Simteam ca o putere de nespus
Ma-nvaluie, rapindu-mi suflul tot
Al vietii in varteju-i. Cum nu pot
Sa scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,
Tot sufletul imi tace ca un schit...
Pe ce cunosti ca-i zi, chiar de nu vezi,
Si stii ca-i noapte, chiar daca veghezi?
Putea-voi sa gasesc vreun de-al Tau,
Cand gandul, ametit, se pierde-n hau,
Si-n minte-abia de pot sa-l mai cuprind?
Ce punte pana la Tine voi sa-ntind,
Pe care Tu sa vii, senin in jos?
Eu te-am simtit asa de luminos
Ca n-am putut sa vad. O vreme-am stat
Cu ochii-nchisi ca moarta. Nemiscat
Ai stat si Tu in mine, undeva,
Si eu in Tine. Dragostea era
Aceasta neclintire? Nu mai stiu...
Dar mi se pare lumea un pustiu
Si ziua, intuneric nesfarsit,
De cand in noapte, Doamne, Te-am simtit,
Atat de-aproape. Dragostea era?
Stateam pierduta-n Tine, undeva,
Invaluita cald in Dumnezeu ...
Si Tu erai in mine, Doamne-al meu!

Zorica Latcu

Am o singură viață

Am o singură viață
Și asta nu mai are legătură cu tine.
Cu mușchii tăi de oțel,
Cu brațele tale de carne presată.
Sunt singură, liberă,
ca o carte care nu mai are nevoie de semn.
Toate ogliinzile îmi vorbesc deodată
Și-mi spun că sunt cea mai frumosă femeie
din clipa aceasta.
Eu am nevoie de clipa următoare.

Poezii - Păpădii

Fii înţelept

Nu te speria de gesturile mele, 
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

(Ana Blandiana - Fii înțelept, din volumul Călcâiul vulnerabil, 1966)

Zborul

Am început să zbor târziu,
Când zborul devenise o pasăre rară.
Dar nimic din mișcările dinainte
Nu m-ar fi făcut să deschid aripile.
Oamenii credeau că vorbindu-mi,
Arătându-mi și povestindu-mi
Despre zborul de mai apoi,
Voi învăța singură să mă înalț.
Nimic mai fals, nimic mai sterp.
Zborul l-am învățat singură
Doar cu fluturarea de pasăre
A cărților necuvântătoare.